Surpriză colosală la pompă: toți șoferii din România trebuie să știe. Ce preț ai la benzină și motorină acum?
Prețul petrolului s-a prăbușit pe plan mondial și efectele se resimt și-n România. Iată care sunt prețurile la benzină și motorină în România.
Petrolul s-a ieftinit puternic în ultima perioadă. Stocurile sunt pline, iar petrolierele așteaptă în porturi să fie descărcate, dar situația se prelungește de la o zi la alta. Cererea a scăzut puternic din cauza crizei provocate de pandemie de coronavirus.
În acest context, prețurile n-aveau cum să stea sus, indiferent de eforturile pregătite de OPEC și Rusia. Ieftinirea carburanților se simte puternic și-n România. Petrom, singurul producător care rafinează țiței și din surse interne, a redus prețurile la pompă – atât la benzină, cât și motorină.
Ce prețuri ai la benzină și motorină în România
Petrom a redus prețurile la carburanți cu 9 bani pe litru . Scăderea a fost aplicată în toate benzinăriile sale, după cum observă economica.net.
La stația de pe șoseaua Alexandriei, din București, care are în mod tradițional cele mai mici prețuri din Capitală, sunt de 4,33 lei pe litru pentru benzina standard și de 4,58 de lei pe litru pentru motorina standard. Există și câteva riscuri legate de această scădere abruptă.
Potrivit unei Ordonanțe Militare adoptate pe 29 martie, Guvernul a plafonat prețurile de vânzare a carburanților în România la nivelul din acea zi, pe timpul stării de urgență, prelungită până pe data de 15 mai. Pe toată această perioadă, prețurile la carburanți nu pot crește, ele pot doar scădea, ceea ce se și întâmplă în acest moment, doar că în contextul evoluției de pe plan internațional.
Dacă, spre exemplu, prețul petrolului crește brusc la nivel internațional (lucru destul de improbabil până pe 15 mai), atunci jucătorii din România s-ar putea vedea nevoiți să cumpere scump și să vândă ieftin. Ceea ce, evident, nu este rentabil și câțiva analiști din piață vorbesc, într-un astfel de scenariu, despre o penurie.
Posibil însă ca acest lucru să nu se întâmple, din moment ce prețurile sunt plafonate doar până pe 15 mai și e puțin probabil ca prețul să urce accelerat în trei săptămâni.
Preț mic la pompă, semn al crizei?
Mulți analiști se așteaptă ca anul 2020 să aducă o scădere a cererii cu 1,1 milioane de barili pe zi, cu o lună martie extrem de proastă pentru „aurul negru”. Alți analiști sunt și mai pesimiști și vorbesc de o scădere medie zilnică, pe tot parcursul anului de 2,8 miloane de barili.
Ce înseamnă, de fapt, aceste lucruri? Înseamnă că dacă prețul este din ce în ce mai mic, atunci nu prea există cerere. Dacă nu există cerere, înseamnă că economia nu se mișcă, producția, indiferent de domeniu, e trasă pe dreapta. E nevoie de un echilibru pe această piață. Atunci când au loc mișcări extreme, nu e bine deloc. Sigur, s-ar putea să alimentezi foarte ieftin în următoarea perioadă.
Dar s-ar putea să nu te ajute foarte tare dacă nu pui la treabă, cumva, mașina cu care te deplasezi.